SEMINARIILE I.F.P.A.R. (15 mai 2025)
victorg, Sunday 11 May 2025 - 00:00:00 //


Joi, 15 mai 2025, orele 12-14
Conferențiar: Dr. GRIGORE VIDA (Academia Română, Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie)
Tema:
„Argumentul ce i-a nedumerit nespus pe cartezieni” și ontologia spațiului și timpului a lui Samuel Clarke
- online -
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy


În centrul ontologiei spațiului și timpului a lui Samuel Clarke (1675–1729) se află o tensiune între modurile în care concepe relația dintre Dumnezeu și spațiu/timp: adesea el afirmă că spațiul și timpul sunt proprietăți ale lui Dumnezeu, alteori însă vorbește despre spațiu și timp drept consecințe ale existenței lui Dumnezeu; în sfârșit, ceea ce pare să fie ultimul său cuvânt este că spațiul și timpul sunt „moduri” ale existenței lui Dumnezeu mai degrabă decât proprietăți în înțelesul obișnuit. Unii interpreți au susținut că avem de-a face cu o inconsistență, alții, că este vorba de o simplă schimbare de opinie. În ce mă privește, mă număr printre cei care văd aici o evoluție a gândirii lui Clarke, nu o inconsistență, iar ceea ce mă interesează este rolul pe care îl joacă în această evoluție un argument căruia Clarke îi atribuie o mare importanță atunci când susține o ontologie de tip substanță–atribut și despre care socotește că le-a provocat cartezienilor „o mare nedumerire”. Este vorba de un argument care apare în diferite forme la Henry More, Gassendi, Newton, ba chiar și în „Estetica transcendentală” a lui Kant, și se referă la imposibilitatea de a elimina spațiul din gândirea noastră (imposibilitatea de a-l „dezimagina”, așa-zicând). Clarke socotește că cartezienii n-au putut ocoli acest argument, care i-ar conduce, chiar împotriva voinței lor, să atribuie existență necesară materiei, ceea ce ar fi totuna cu ateismul. După cum voi încerca să arăt, strategia lui Clarke de a-i acuza pe cartezieni de o consecință nedorită se va întoarce împotriva lui atunci când nu va mai concepe spațiul drept atribut, ci mod al existenței lui Dumnezeu, și îl va obliga să abandoneze argumentul a posteriori în favoarea celui a priori.