SEMINARIILE I.F.P.A.R. (23 aprilie 2026)
victorg, Monday 20 April 2026 - 00:00:00 //


Joi, 23 aprilie 2026, orele 12–14
Conferențiar: ALIN VÂRCIU (I.F.P.A.R.)
Tema: „Lange, Crusius și Kant despre libertatea voinței și pericolul spinozismului parțial”
- online-
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy

În ciuda caracterului său anti-iluminist privind limitele intelectului uman, pietismul a influențat iluminismul german și importanța acordată metafizicii de către Academia din Berlin în cadrul propriei reforme din 1740–1744. Pentru pietiști precum Joachim Lange și Christian August Crusius, metafizica (și în speță discuțiile privind liberul arbitru) are menirea de a conferi demnitate vieții umane și de a asigura valabilitatea normelor morale și religioase. Lange și Crusius realizează acest lucru prin atacarea sistemului metafizic wolffian, care, argumentează ei, prin compatibilismul său (i.e. coexistența libertății voinței și aplicarea universală a legilor naturii), pune sub semnul întrebării practica socială privind atribuirea responsabilității pentru acțiunile agenților, precum și existența lui Dumnezeu și a legilor morale. Lange și Crusius oferă o analiză filosofică a conceptului de posibilitate reală și actuală de acțiune și argumentează că Wolff și compatibilismul filosofic în general nu oferă agentului moral posibilitatea de a acționa altfel decât a făcut-o deja în cadrul circumstanțelor date. Seriile cauzale care pentru Wolff și Leibniz sunt supuse necesității ipotetice sunt de fapt realizări ale unei necesități absolute, prezente încă de la prima acțiune a lui Dumnezeu în crearea lumii. Spinozismul lui Wolff este însă unul doar parțial, fiindcă agentul încă acționează prin propriile puteri cauzale, în ciuda faptului că aceste acțiuni rămân necesare datorită determinării lor prin esența internă a agentului. Voi argumenta că aceste discuții ale lui Lange și Crusius sunt preluate parțial de către Kant atât în propria sa critică a compatibilismului din Critica Rațiunii Practice, cât și în soluționarea celei de a treia antinomii din Critica Rațiunii Pure. În cadrul discuției pe care o propun voi aborda în special principiile XIII și XIV ale lui Lange din Bescheidene und Ausführliche Entdeckung der falschen und schädlichen Philosophie in dem Wolffianischen Systemate Metaphysico (1724), paragrafele I–V din Crusius, Dissertatio philosophica de usu et limitibus principii rationis determinantis, vulgo sufficientis (1743). Aceste pasaje le voi compara cu textul lui Kant din Critica Rațiunii Pure A532/B560–A559/B587 și Critica Rațiunii Practice 5:93–5:98. Fiindcă voi argumenta că influența pietistă asupra lui Kant se restrânge doar asupra criticii compatibilismului și a modului de concepere a necesității în cadrul seriilor cauzale, voi discuta pe scurt, în încheiere, indeterminismul propriu lui Kant și cel propriu lui Crusius. Cel din urmă, în Anweisung vernünftig zu leben (1744), propune o metodă empirică a metafizicii și un libertarianism (privind liberul arbitru) care, deși este influent prin interpreții recenți ai lui Kant, nu cred că este compatibil cu principiile filosofiei transcendentale.
Older News
Newer News